BiOMa este Ilustrator digital și analog, secular umanistă, fascinată de transumanism, auto-didactă în ilustrație botanică. Păstrătoare de plante, semințe și creatoarea unui ierbar substanțial. Atenția dată conservării o ajută să exploreze și apoi să ilustreze diverse structuri ale vegetalului, acuarela fiind principalul mediu tehnic folosit.
Am povestit cu BiOMa despre ilustrațiile botanice create pentru ANTROPOFLORA, despre fascinația ei pentru plante și despre acest schimb complex dintre ea, lucrările sale și propria-i percepție asupra vegetalului. Ilustrațiile sale botanice te poartă într-o lume în care acuratețea pentru detaliu, cercetarea aspectelor științifice și documentarea materialului vizual se întrepătrund cu propria-i emoție și curiozitate stârnite de natură.
Mi-ai arătat că ai o întreagă colecție de sâmburi, semințe și plante uscate de pe unde ai fost prin călătorii. Spre ce te duce și unde s-au întâlnit vegetalul și Bioma?
Hmm, îți mulțumesc pentru această întrebare! Îmi pare că, într-un fel sau altul, de-a lungul existenței mele, iterații eterogene ale qualiei biofile au apărut cam de la sine. Cumva, de parcă aprioric aș fi fost înclinată către a avea o imensă și profundă fascinație față de plante, în special față de arbori și felul lor de a te face să te simți printre ei, ca și cum esti acasă, iar casa – o catedrală antică vie.
Biomurile cu care am crescut, biomurile descoperite la maturitate, dar mai ales, acele biomuri ce stau a fi descoperite încă, ele toate converg în manifestarea mea creativă. Mă inspiră orice-i viu și verde: păstăi imense cu semințe, boabe minuscule sau gigantice, flori presate, fructe conice. Mementourile mele din călătorii – haosul natural căzut pe paviment este pe ce-mi cad ochii cel mai rapid când sunt într-un loc nou, dar nu numai. Și din curtea mea adun minunății curioase, semințe de căldărușă, frunze de trifoi, samare. Dar din exemplele memorabile luate de peste granițe ar fi – păstăile lungi de Saraca dives din Saigon, florile copacului flacără sau Delonix din Bali, și fructul unei specii de Banksia, din Australia, cumpărat de la Grădina Botanică din Berlin. Cumva, oriunde ma duce norocul să pot vizita, impresiile cele mai profunde se întâmplă datorită magiei vegetalului, de exemplu Grădina Botanică din Bali sau străzile pline de ginkgos ale Tokyo-ului.
Și care e parcursul creativ al Biomei de până acum? Am văzut că experimentezi și îmbini diverse stiluri, faci tatuaje, aduni semințe și toate astea se intersectează cumva.
Da, fascinația perpetuă și excitația imediată pe care mi-o dă lumea botanicii este constant alimentată de realitatea pe care încerc să o surprind cât mai autentic prin tehnica acuarelei. Folosesc culorile vii ale acuarelelor, dar și transparențele lor, în mai toate ilustrațiile făcute de-a lungul timpului. Cumva, o bună parte din alegerile tematice se întâmplă prin prisma dorinței de a tatua acel ceva pe propria-mi epidermă sau pe a altcuiva. Treaba interesantă este conexiunea dintre aceste două zone de interes – există o analogie directă între înțelegerea tatuării, a îmbinării tușurilor colorate pe pielea umană și înțelegerea și îmbinarea pigmenților acuarelei pe coala de hârtie. Cu alte cuvinte, acuarela este cea mai potrivită tehnică de studiat pentru dezvoltarea ochiului învățăcelului, și de-abia apoi poate urma perfecționarea viziunii tatuatorului profesionist.
Și așa s-au întâlnit și în Antropoflora, în cele 15 plante pe care le-ai tot explorat în ultimul an. Era cred că iarnă sau toamnă când ai început să lucrezi la ele.
Cam așa ceva. Echinocțiile acestui an au cam fost granițele calendaristice. Eu simt însă de parcă a trecut o viață întreaga între markerele astea. Cumva, personal, s-a scris o epopee: am străbătut interweb-ul și camerele uriașe ale bibliotecilor, peisajele muzicale și poveștile cărților narate în căști sau la boxe, plantele și complexitățile lor. Și toate astea, fiindcă particularitățile fiecărei specii s-au jucat cu limitele capabilităților mele, care forțate, s-au extins.
Cum ai început să te documentezi pentru aceste plante?
Hmm, începutul ăsta de care întrebi, îmi aduc aminte de el ca fiind segmentul cel mai alandala al întregii călătorii. Nenumărate încercări eșuate de stabilire a indentității fiecărei plante, varii nelămuriri vizavi de specii, căutări neduse la bun sfârșit despre elementele anatomice potrivite ș.a.m.d. O harababură care și-a găsit ordinea și făgașul numai după ce-am înțeles că doar scufundările de mari adâncimi pe fiecare subiect vor da sensul. Volumul de muncă a fost unul absolut gigantic pentru o durată de timp atât de scurtă. Am adorat însă fiecare moment.
Cum ai ales exact specia potrivită? Spre exemplu – pelinul. Simion Florea Marian enumeră vreo 7 tipuri de pelin: pelin alb, pelin de mături etc. Și toate poartă denumirea populară de Pelin, deși vorbim despre specii diferite de plante. Cum ai ales specia/subspecia corectă pe care trebuie să o desenezi – Artemisia absinthium și nu o altă artemisia?
Pai dupa cum am povestit și puțin mai înainte, am petrecut timp îndelungat analizând, deseori comparativ, informațiile surselor și resurselor avute. Așa am descoperit identitatea fiecăreia, cu toate diferențele dintre specii și toate particularitățile subspeciilor. În fond, miza a fost (și este) una mare: rolul științific al ilustrațiilor botanice, indentificarea precisă a subiectului reieșită pe baza acurateții reprezentării specimenului.
În cazul particular al exemplului dat de tine, n-am fost nevoită să petrec foarte mult timp între diferențieri. Am găsit descrierile soiurilor de pelin cel mai frecvent folosite pe canalul unui hipiot botanist septuagenar din State. Am comparat cu genul Artemisia regăsit endemic în sălbăticia românească. Apoi am mai triat o dată, luând în considerare raportările cele mai multe din sălbăticie legate de specia respectivă.
Și ca să dau reversul medaliei: am avut o total altă experiență în cazul mesteacănului, deoarece subspecia endemică de pe teritoriul României este diferită de subspecia cel mai des întâlnită în restul arcului carpatic din afara țării noastre. Un travaliu destul de anevoios în a găsi confirmări clare ale subspeciei mioritice; greșeala era făcută deja în schița compoziției din Photoshop, unde era ales trunchiul unei subspecii des întâlnită la noi, însă nu particulară teritoriului românesc – introdusă ca arbore decorativ de cultivatori.
Cum ai procedat, având în vedere că nu ai avut la îndemână plantele, ci doar referințe din alte cărți? Și dacă ai fi avut la îndemână plantele respective, când ar fi trebuit să le culegi și cum? Se desenează când sunt proaspăt culese sau se usucă înainte? Le-ai fi fotografiat?
M-am bazat pe fotografii, în cea mai mare parte – de la cele făcute de mine și prieteni, la cele făcute de amatori pasionați sau entuziaști profesioniști.
Publicațiile științifice cu studii comparative de caz – precum Research Gate – au contribuit la extinderea ariei elementelor posibile sau a caracteristicilor de studiat. Sigur, am apelat în mod repetat și la platformele Wikipedia si iNaturalist. Cea din urmă a fost chiar decisivă în departajarea anumitor specii și subspecii native de cele asemănătoare, dar specifice biomurilor vecinilor, ca în cazul Atropei belladonna și diferențele subtile ale plantei în Ucraina. Iar când mi-a fost imposibil să găsesc ceva, am folosit ca ultimă variantă specimenul uscat din arhivele cu ierbare publicate.
Ca exemple de referințe ale altor ilustrații botanice vechi pe aceleași subiecte ar fi: „The Botanical Magazine, or, Flower-Garden Displayed” și „Köhler’s Medizinal-Pflanzen in naturgetreuen Abbildungen mit kurz erläuterndem Texte” – Gera-Untermhaus, iar cărți precum cele din seria „Flora Republicii Populare Române” m-au ajutat enorm în a stabili clar detaliile elementelor anatomice caracteristice. Din imaginile culese de pe internet, mi-am selectat apoi mănunchiul elementelor pentru a structura digital compoziția.
Cât despre procurarea materialului direct de pe teren și plăcerea cu care aș fi hălăduit ca să îndeplinesc asta, din păcate timpul alocat studierii subiectelor alese s-a dovedit a fi prea scurt. N-am avut timp decât să caut pentru a vedea niște măceși prin oraș.
Cum îți împarți „corpul” plantei atunci când începi să te uiți la ea, să o studiezi pentru ca apoi s-o desenezi? Cu ce parte începi? Cu tija, frunzele, floarea? Sau diferă de la o plantă la alta? Evident, vorbim aici și de arbori, de ciuperci. Cum le privești și cum le integrezi apoi?
Deși a fost diferită abordarea de la un subiect la altul, mi le-am împărțit în patru categorii mari: ciuperca, arbustul, arborii, plante mici cu floare. Căci pentru fiecare din cele patru, am împărțit compoziția în acord cu necesitățile. La ciupercă a fost cel mai diferit, fiind dintr-un cu totul alt regat decât cel al plantelor. În rest, floarea, sămânța, fructul, rădăcina, scoarța, ca detalii specifice, și un element mare, central, de-obicei planta întreagă sau o ramură, ca în cazul arborilor.
La ce detalii ești atentă când desenezi planta? Ca sa diferețiezi un tip de mac de un altul, să zicem? În ce constau aceste diferențe de structură?
Depinde de subiect. Dacă la unele a fost important să le etalez rădăcina, la altele am ales scoarța. Însă un numitor comun, excluzând Amanita muscaria, este redarea formațiunii numită – floare – chiar și la vâsc, cu florile lui nu mai mari de 2-3 mm.
Dacă e să ma refer însă la trierea specimenelor pentru compoziția finală, țin cont de mai multe lucruri: de unghi, lumină, claritatea detaliilor, dar în primul rând, de modalitatea de a reprezenta specia/ subspecia în discuție. Iar în unele cazuri, din elemente disparate (fotografii), am „construit” forma elementului dorit.
Și ce tehnică ai ales? Ai folosit și altceva în afară de acuarelă? Povesteai de obținerea albului folosind albul paginii sau transparența tușei. Ai ales și culori mai intense tu.
Tehnica este una mixtă.
Transparențele în acuarelă depind de suprafața pe care se lucrează, iar redarea detaliilor devine imposibilă fără ajutorul altor instrumente, precum creionul colorat și tușul. Calitatea hârtiei pentru acuarelă este un punct esențial în stăpânirea tehnicii. Am făcut diverse achiziții pentru asta, dar în acest caz am folosit o celuloză de calitate medie. Acuarelele și creioanele colorate folosite – Winsor & Newton, respectiv, Faber Castell, pe care le folosesc de mai mulți ani.
Cumva, se pare că întreg procesul este unul circular: căutarea și stabilirea compoziției, desenarea specimenelor după schema compoziției, coloratul lor, scanarea picturilor, iar într-un final, editarea scan-urilor pentru formatul digital al ilustrațiilor pentru website-ul ANTROPOFLORA.
A urmat complexul proces de scanare pentru site și „decuparea” fiecarui detaliu, care a fost un alt capitol și o muncă în sine, și am văzut că ai și documentat-o în câteva filmulețe.
Da. Scanarea ilustrațiilor a atras după sine „curățarea” de impuritățile analogului și separarea fiecărui element, așa încât să poată fi și de sine stătător pe website.
Îmi imaginez că sunt multe gânduri care ți-au trecut prin minte în toată perioada asta de lucru Cum te-ai uitat până acum la plantele astea și cum le percepi acum, după ce le-ai pătruns în cele mai mici detalii?
Da, multe stări, într-adevăr. Am ascultat multă muzică, nouă și veche, și ceva audiobook-uri. Multe desene le-am făcut noaptea, când majoritatea oamenilor dorm. Și parcă, cumva, în toată liniștea aia îți poți auzi interiorul comunicând mai bine cu exteriorul. Am învățat ceva despre mine în tot timpul petrecut cu plantele, m-am și vindecat de rănile traumelor mele. Și m-am legat pe viață de cele 15 plante studiate. Acum, când scriu aceste rânduri, sunt în Anglia, și-mi sar în ochi mesteceni și cuiburi de vâsc, iar bucuria că acum le cunosc profunzimea este unică.
Dacă ar exista o mică arca a ta, care ar fi cele cinci plante pe care le-ai lua cu tine pe barcă, să le transporți pe un pământ nou, unde încă n-a crescut nimic?
Am o atracție misterioasă față de plantele așa-numite fosilă, precum Ginkgo, Maidenhair Fern sau Metasequoia. Practic, ador plante din categoria celor existente dinaintea apariției plantelor cu flori. Poate infinitele nuanțe de verde și simplitatea complexității structurilor să fie parte din motiv.
Care sunt artiștii botanici în ale căror lumi îți vine să te pierzi?
Păi în top 3 – Katsushika Hokusai, el nu e un etalon al nișei, însă lucrările sale mă inspiră mereu și negreșit, natura și omul fiind principalele lui teme. Apoi din breaslă, Ernst Haeckel mă fascinează. Mai este Albreht Dürer, chiar redescoperit de curând și în cu totul altă dimensiune (față de cum îl studiasem la grafică), prin perspectiva tematicilor naturaliste în lucrările lui mai puțin cunoscute – el are un Lilium martagon făcut pe o coală mare, de vreo 70 cm înălțime.
Care ar fi următoarele câteva plante pe care ți-ai dori să le explorezi-desenezi-pictezi? Apropo de plantele de la noi folosite în ritualuri. Și cum ai face-o dacă ei avea tot timpul din lume?
Busuiocul, menta, păpădia, nu-mă-uita, căldărușa, albăstreaua, lăcrămioara, mușețelul, măghiranul, lavanda, caprifoiul, lucerna, strugurele, cireșul, castanul, stejarul, dudul, limba-cerbului, ienupărul, ceapa, usturoiul, morcovul, ovăzul, coacăzele, laleaua pestriță, datura, ciulinul lăptos, iedera otrăvitoare, valeriana, prunul, stejarul, trifoiul, grâul, salcia, crizantema, floarea soarelui, brândușa, margareta – si mi-aș lua o viață să studiez la ele, pe coli mari, și după pozele făcute chiar de mine.