FATA PĂDURII // ARCHITECTURAL VIDEO-MAPPING #1
”Fata Pădurii nu mai umblă prin păduri, nu mai există acum, că e în oameni.”
Am întânit des afirmația aceasta în cercetarea de teren din Maramureș, în care am luat interviuri sătenilor despre acest personaj mitologic și totodată reprezentat local atât de viu încât din povești reiese că este vorba despre o persoană în carne și oase. În cele mai multe dintre relatări, Fata Pădurii apare ca spirit feminin sălbatic și malefic, pe a cărei urmă oamenii au călcat și astfel au intrat sub vraja ei, rătăcind onoapte întreagă sau trei la rând prin hotare îndepărtate, locuri neumblate de om, râpe, spini, ajungând acasă mai mult morți decât vii. Pe unii i-a pocit (i-a amuțit), pe alții i-a ologit, se spune că lua oamenii pe sus, că era tare agresivă cu ciobanii și că pe băieții tineri îi purta în lanțuri în zbor.
Din discuțiile cu etnologii care au studiat această temă, arhivând propriile experiențe pe teren, dimesniunea malefică este cea care a rămas amprentată în conștiința oamenilor în parte datorită influenței bisericii care considera toată această gamă de credințe cu rădăcini păgâne, prin definiție ”născociri drăcești”, și în parte din cauza naturii umane de a reține cu precădere ceea ce trezește frica. Iar Fata Pădurii este arhetipul cel mai bine reprezentat din panteonul de figuri care populează gândirea magică din popor și care caracterizează ceea ce am putea denumi ca dimensiune magică a realității, dimensiunea necunoscută ce înglobează aparițiile, întâmplările, fenomenele supranaturale, ce ies din firescul vieții obișnuite și zugrăvesc un peisaj extra-ordinar. Tot ceea ce nu poate fi conținut însă de rațiune, tot ce nu poate fi explicat de legile fizicii, îi înspăimântă pe oameni.
Fata Pădurii sălășuiește în locuri ascunse, adânc, în inima sălbăticiei, în scorburi, peșteri, acolo unde nici măcar tăietorii de lemne nu pătrund, acolo unde desișul este atât de zdravăn încât și lumina se strecoară cu greu. Acolo nu-ntâlnești decât sălbăticiuni, acolo e un tărâm evident periculos. Multe dintre poveștile întâlnirilor cu Fata Pădurii vin de la oameni care au copilărit și trăit în mici cătune cocoțate în munte, separate de drumul principal și de așezările mai mari, oameni care de nevoie umblau prin astfel de zone sălbatice, traversându-le ca să ajungă la târg, la moară, mergând cu animalele la păscut. Nu este însă nici pe departe o regulă, căci Fata Pădurii pare că s-a arătat oamenilor și în sat, atât bărbați cât și femei mărturisesc că li s-a întâmplat să calce pe urma ei, să își piardă mințile și să plece departe în rătăcire, mergând liniștiți pe ulițele pe care le-au bătut de când se știu și pe care le cunosc ca-n palmă.
Ovidiu Baron, director al Muzeului ASTRA Sibiu, a cercetat fenomenul cultural din jurul acestui personaj, în satul Săpânța, și descrie foarte bine contextul imaginarului rural. Aflăm atât că întreaga natură este însuflețită cât și de forțele necurate care amenință nu doar odată ce pășești în afara satului, ci odată ce pășești pe poartă afară din curte. Aflăm și că superbele porți maramuresene, sunt încrustate meșteșugit cu simboluri protectoare care apără gospodăria de duhurile rele.
Fata Pădurii, ca prim arhetip al naturii săbatice, al Mamei Pământ, al spiritului feminin, se referă deopotrivă la fertilitate, la creativitate, la puterea de renaștere, de regenerare, de vindecare. Frumusețea ei care e privită cu ochi sceptici de cei care o consideră o amăgire ce poate deveni o capcană, un pericol, este însă metafora divinului din natura pământeană. Puterea de vindecare și fertilitatea naturii, puterea de a da viață și de a o susține, este decodată în reprezentarea grădiniței Fetei Pădurii, unde și-a plantat cu grijă, ordonat, în straturi, toate plantele de leac din lume. În acest spațiu sacru sunt unii care au păruns, care au fost îndrumați chiar de ea, sfătuiți ce plante să culeagă ca să se poată vindeca, ca să își poată vindeca animalele. Sunt alții care au experimentat blândețea Fetei, cântecul ei duios și mângâierea ei călduroasă. Aspectele benefice ale acestei entități sunt și ele prezente deci, în continuare, chiar dacă într-un mod mai estompat.
Prof. etnolog Pamfil Bilțiu evidențiază că frica de Fata Pădurii echivalează cu frica de feminin, de forța feminină ale cărei manifestări se pot traduce uneori comparându-le cu forțele de nestăpânit ale naturii, vijelii, furtuni, cu misterul asociat cu simbolismul lunii.
Vizualurile create de Cote pe clădirea galeriei Romanian Art Movement evocă complexitatea femininului și îmbracă această entitate în haine moderne, în costume care îi pot camufla intensitatea sălbatică în așa fel încât să poată păși pe caldarâm, să poată traversa trotuarul și să iasă în stradă de unde se poate răspândi în matricea urbană. Miza evenimentului de video-mapping este aceea de a reitera vorbele celor intervievați, atât săteni cât și cercetători etnologi – ”Fata Pădurii e acum în oameni”, urmând demersul de a păstra vie imaginea acestui personaj mitologic prin adecvarea esenței la contextul culturii contemporane. Dimensiunea magică este parte din realitate nu doar din imaginarul rural, cultura fantasy, a supranaturalului, a superputerilor, se regăsește la fel de mult în conștiința omului de la oraș, în imaginarul care creează ficțiuni ale trecutului dar și ale viitorului. Când săpăm în profunzime descoperim că fricile, credințele, superstițiile săteanului sunt și cele ale orășeanului, descoperim planul în care aceste două lumi se întrepătrund.
Misterul feminin evocat de Fata Pădurii prin trăsăturile împrumutate din natura sălbatică capătă noi valențe în imaginarul artistului vizual și ajunge să evoce sălbăticia inerentă a ființei umane ce reflectă dimeniunea magică, misterioasă a realității.
Vizual video-mapping – COTE
Sunet – TUDOR
Fotografii și video-art – Mihai Barabancea