Asplenium scolopendrium, din familia aspleniaceae, ferigă ce ajunge la aproximativ 60 de cm înălțime, frunzele sunt nedivizate, asemănătoare unor limbi lungi, lucioase și cu marginile ondulate. Sporangii sunt dispuși în forma picioarelor unui miriapod. Crește în mănunchiuri bogate și verzi, în zone stâncoase, umbroase și umede, adesea în jurul cascadelor și izvoarelor.
În popor este cunoscută drept năvalnic, limba-cerbului, limba- vecină sau limba-vecinului. În Transilvania i se spune – vecină.
Înainte oamenii adunau năvalnicul direct cu rădăcină, îndesau plantele în saci și umblau așa cu ele prin târguri pentru a le vinde celor care sufereau de diverse – de nădușală, de oftică sau de tuse. Se fierbea în lapte dulce, apoi se lua dimineața pe inimă-ne-ncepută. Pentru ochi, într-o dimineață de joi se punea năvalnic în apă ne-ncepută.
Floarea Năvalnicului
Năvalnicul este o plantă care, precum sora sa vegetală – feriga comună , are capacitatea magică și ne-înscrisă în datele sale biologice, de a înflori. Înflorește pentru un moment, dar imediat ce înflorește, se și ofilește. Numai foarte puțini au ocazia să-i zărească floarea, iar aceia vor fi toată viața norocoși și vor ajunge în ceruri
Se spune că pe-atunci când oamenii erau mai buni, năvalnicul înflorea și ziua, iar oamenii puteau oricând să-i culeagă floarea. Celor care-o luau și o purtau li se revelau de-odată toate tainele lumii, cele văzute și nevăzute. Însă, de când oamenii s-au înrăit, năvalnicul înflorește numai în noaptea sfântului Gheorghe, chiar la miezul nopții. Noaptea din ajunul Sfântului Gheorghe reprezintă una din marile sărbători în calendarul agricol și pastoral, marcând momentul de revenire a naturii la viață, la starea sa vie și caldă. Este o noapte încărcată, în care „cerurile se deschid” (Antoaneta Olteanu), bogată în ritualuri magice și de pregătire ale celor care se vor desfășura în ziua de sf. Gheorghe, de exemplu Băbăluda. În această noapte înflorește și Năvalnicul, iar Imediat ce înflorește, dracii – păzitorii ei, vin și-i iau floarea, ținându-i pe oameni departe de cunoaștere.
Țipetele sinistre ale necuraților îi sperie cumplit pe cei care stau noaptea la pândă, încercând să-i surprindă năvalnicului floarea și să i-o ia. Cel ce vrea să-i țină la distanță pe draci pentru a ajunge cu orice preț la floare, trebuie sa facă un cerc în pământ și o cruce în mijlocul lui, iar acolo înăuntru trebuie și el să se așeze. Totuși, indiferent de aceste eforturi, numai oamenii cu suflet bun îi vor putea zări floarea, iar pe urmă vor ști de toate, chiar și limba florilor.
Năvalnicul de vrăji
Fetele mari folosesc năvalnicul în vrăjile de dragoste, cu el se face pentru cununie, pentru cinste și dragoste. Cele ce poartă năvalnic cu ele capătă puteri magice, iar la ele va năvăli toată dragostea.
În Suceava, pentru năvălire de dragoste, fetele strâng năvalnicul cu rădăcină, rădăcina o poartă la fustă, iar frunzele și le prind în sân sau în cozi. În același scop, flăcăii vor purta năvalnicul în pălărie.
Când vrea să-și facă de dragoste, fata trebuie să meargă cu daruri la năvalnic. Îi duce pâine și sare, iar între timp îi zice:
„Năvalnic
Buruiană mare
Eu te sorocesc cu pâne și cu sare
Și cu sfintele mătane
Sorocește-mă și tu pe mine
Cu noroc și cu mult bine,
Cu noroc
Și cu joc,
Toată lumea să mă năvălească
Și să umble morți după urmele mele!”
Fetele fac vrăji cu Năvalnic și de Dragobete, pe 24 februarie – începutul anului agricol și zi a fertilității, ziua în care se logodesc păsările cerului. Dragobete era și fiul Babei Dochia, un fecior iubăreț, care le lua fetelor mințile. În Olt se spune că el ar fi fost preschimbat într-o plantă de Năvalnic.
Într-o altă legendă din Dorohoi se povestește despre Năvalnic, un fecior afară din cale de frumos, care când „intra undeva într-un sat toate cărările se încurcau pentru toate fetele cele frumoase și toată partea femeiască nu-și mai ținea firea și umblau femeile buimace, bete, nu altceva.” Într-o zi, o femeie bătrână îmbrăcată în alb, care umbla după plante de leac, i-a făcut flăcăului de urât pentru a nu mai încurca mințile fetelor și l-a preschimbat pentru totdeauna într-o plantă de năvalnic.
„Năvalnic ești, năvalnic să fiu
Între buruieni de dragoste ești
Și buruiană de dragoste să rămâi
Precum a și rămas.” (T.Pamfile)
Babele vrăjitoare fac cu năvalnic, cu iarbă mare și cu o talpă de papuc.
„ Recoltarea năvalnicului în scopuri malefice se făcea în miezul nopții (…). Când era invocată în scopuri benefice, planta se recolta dimineața, înainte de a se ridica roua” (Ion Ghinoiu)
Cel mai bun pentru vrăji este năvalnicul scos cu tot cu rădăcini chiar în ziua de sfântul Gheorghe. Baba lasă pâine și sare în locul năvalnicului pe care l-a scos din pământ. În Moldova, năvalnicul se scoate lunea, înainte de răsăritul soarelui, iar în locul lui se lasă mămăligă.
Baba vrăjitoare ia apoi talpa de la papucii preotului, cei pe care i-a purtat la liturghia din Ajunul Bobotezei, atunci când a sfințit apa. Talpa se taie la miezul nopții, în noaptea de Bobotează.
Baba ia năvalnicul, iarba mare și talpa și începe să zică:
„Precum se strâng oamenii la Bobotează și năvălesc a lua apă sfințită și a săruta crucea din mâna preotului, așa se năvălesc și feciorii satului la N., ca s-o pețească și să petreacă un trai dulce.”
Fata primește apa în care au fost spălate plantele. Cu o parte se va spăla, iar restul o va arunca în calea feciorilor. De asemenea, baba îi va da și câte o bucățică din talpă, din năvalnic și din iarba mare. Pe acestea le va coase la brâu și le va purta până în ziua măritișului.
Autor: Ilinca Micu
Biografie
- Simion Florea Marian, Botanica poporană română Vol I, Ediție critică, introducere, repere biobibliografice, indice Botanica, indice capitole publicate antum/postum, text stabilit, indice informatori și bibliografie de Aura Brădățan, Editura Academiei Române, Suceava, 2010
- Germina Comanici, Ramura verde în spiritualitatea populară, Editura Etnologică, București 2004
- Tudor Pamfile, Dragostea în datina tineretului roman, Editura Saeculum, București, 1998
- Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Paideia, București, 2009