Mătrăguna

Împărăteasa se folosește pe măritat, pe însurat, pe îndrăgit, pe urât, pe bolunzit, o folosesc cârciumarii, e utilizată în diverse afecțiuni fizice și psihice, anulează efectul ielelor, e aducătoare de avuții și bogății. Precum unei mari zeițe, mătrăgunei i se aduc ofrande, iar în preajma ei sunt rostite formule magice.

În studiile etnobotanice ale lui Simion Florea Marian aflăm că mătrăguna poate fi de mai multe feluri. În Bucovina se spune că mătrăguna ar fi de două feluri, una neagră, care crește la munte, în zone întunecate și umede, și una albă găsită în zonele aride arse de soare, unde nimic rău nu poate rezista. In Marmația, Maramureș, românii spun că există trei feluri de mătrăgună – cea cu flori galbene (mătrăguna dragostei), cea cu flori cafenii (mătrăguna de nebuneală) și o a treia – mătrăguna vacilor, cu o floare roșie galbenă în mijloc. 

Astfel, Atropa belladonna putea fi uneori înlocuită cu mutătoarea (Byronia alba), cu mătrăguna mică (Scopolia carniolica), măselarița (Hyoscyamus niger), ciumăfaia (Datura stramonium) și de alte specii pe care oamenii în cadrul riturilor le numeau generic Mătrăgună. Mircea Eliade subliniază existența unui fenomen similar în afara Romîniei – Mandragora trebuie să fi fost denumirea comună a mai multor plante narcotice. De altfel, acesta pare a fi un fenomen lingvistic destul de uzual.” (Andrei Oișteanu, Narcotice în cultura romînă: Istorie, religie și literatură, p.29)

Această practică a înlocuirii unei plante, a unei specii cu o alta, dar împrumutarea aceluiași nume magic, de exemplu Împărăteasă, sau a acelorași proprietăți magice o întâlnim și în cadrul altor rituri magice. De Drăgaică sunt folosite în mod obișnuit Sânzienele – Gallium verum, totuși uneori, în funcție  de zona geografică, ele pot fi substituite de Sulfină – Melilotus officinalis (în județul Prahova, comuna Starchiojd) sau de alte plante care cresc în flora spontană a unui anume zone geografice. 

Utilizarea mătrăgunei în cadrul riturilor magice respectă o structură de reguli foarte stricte, cu mici diferențe în funcție de zonele țării sau de specificul etnic. Scenariul respectă un set de condiționări și prescripții de timp, spațiu, gesturi și comportamente. Mătrăguna întrebuințată mai ales în farmecele de dragoste este culeasă în special de femei, ele fiind principalele cunoscătoare ale scenariului ritualic, fete tinere sau femei bătrâne rămase singure. La ea se pot duce și bărbații, dar mai degrabă pentru a obține faimă, apreciere, un statut de frunte în comunitate sau mai pot merge cei bolnavi, în cazul acesta  mereu însoțiți de o vindecătoare. 

Timpul culesului este în lunile aprilie și mai, înaintea Rusaliilor, deoarece mătrăguna anihilează exact efectul lor malefic. (Germina Comănici, Ramura verde în spiritualitatea românească)

Când se face de dragoste cu mătrăgună, ea trebuie culeasă cu bucurie, iar dacă se facă cuiva de urât ea se sapă iarna sau în zile mohorâte cu ploaie.

La mătrăgună se merge înainte de a se crăpa de ziuă, ritualul trebuie să aibă mereu loc înainte de răsăritul soarelui. 

Îmbrăcămintea și trupul trebuie să fie neapărat curate, iar nuditatea este una din condițiile eficienței ritualului. 

La mătrăgună te duci pe un drum, dar înapoi acasă te vei întoarce neapărat pe un altul, în taină. Ai grijă să nu te întâlnești cu nimeni în calea ta, nu trebuie să fii auzit sau văzut de nimeni, nu vorbești cu nimeni, altfel întreaga magie se spulberă, iar unii își pot pierde chiar și mințile, temporar sau pentru totdeauna.

Cel sau cea care va culege planta se va duce cu un dar la ea, pentru că puterile magice trebuie neapărat răscumpărate. Mătrăgunei i se aduce pâine și sare, făină,   turte sau mămăligă, miere, zahăr, se merge la ea cu rachiu sau cu vin, cei bolnavi îi vor duce apă. Darurile sunt obligatoriu însoțite de diverse formule verbale. 

După ce planta este săpată – scoasă din pămînt, în locul său se lasă pâine și sare, mămăligă, zahăr, miere și vin – Eu îți dau miere, pâine, sare, tu dă-mi leacul sfinției tale. 

Mătrăguna se pune în pod sau în streașina casei, deasupra grinzii celei mai de sus, într-o tivitură a hainei, în căciulă, se doarme cu ea sub pernă, te scalzi în ea, o plantezi în dreptul geamului înspre miază-zi, o plantezi într-un vas în beci, o așezi la icoană.

Mătrăguna pe îndrăgit și măritat

Fata care vrea să fie iubită și să se mărite se duce într-o zi de miercuri sau vineri (zi de sec), înainte să se crape de ziuă la mătrăgună. Se duce pregătită, îmbrăcată în hainele cele mai bune și mai curate, aduce cu ea o față de masă, o sticlă de tărie, un păhărel, pâine și șare.

Ajunsă la mătrăgună, o înconjoară de nouă ori, iar în timpul ăsta spune:

“Mătrăgună, poamă bună!
Mărită-mă în astă lună.
De nu-n asta în cealaltă,
Că-i destul de când sunt fată.”

Lângă tulpina mătrăgunei întinde fața de masă și așterne darurile pe ea, umple păhărelul cu tărie și cinstește la plantă rostind:

“Mătrăgună, Poamă bună!
Eu te cinstesc cu cinste, 
Cu dragoste și cu pâne, 
Să vie norocul la mine(…) 

(cules de Simion Florea Marian, Botanica poporană română Vol.II)

Când termină de rostit, fata umple din nou paharul, stropește planta și presare o bucată de pâine de jur împrejur. Restul pâinii și băuturii le ia cu ea, pune sticla de băutură pe cap și se întoarce acasă chiuind și repetând aceleași cuvinte pe care le-a rostit în fața mătrăgunei. Fata are mare grijă să nu se întoarcă pe același drum pe care a venit și să nu fie observată ori auzită de nimeni. Repetă același scenariu miercuri și vineri. Vineri, după ce presare pâinea, scoate planta din pământ, o pune pe fața de masă și o duce acasă. Aici o pune sub căpătâi unde o ține până se lasă noaptea, apoi o pune în apă și se îmbăiază în ea. Sâmbătă înainte de răsărit duce mătrăguna înapoi de unde a luat-o și o lasă acolo. La întoarcere o ia pe alt drum și nu privește în urmă.

Uneori, în locul fetei tinere, poate merge o femeie bătrână, rămasă singură, văduvă, care aduce mătrăguna în zorii zilei de Ispas și o răsădește în curtea tinerei nemăritate, dacă este posibil în dreptul ferestrei dinspre miazăzi. În locul mătrăgunei, ea lasă daruri – vin, colac și miere. Înainte de a merge fata la joc, bobițele mătrăgunei vor trebui unse cu lapte și miere.

În unele zone, fata poate merge la mătrăgună și însoțită de cele mai apropiate prietene, fete tinere, singure sau măritate de curând. 

Fata va amesteca făina de grâu cu zahărul și mierea, va face o mică pâine din ele și înainte de-a o coace, o va pune la dospit între sâni zicând: 

“Cum se țin țâțele laolaltă,
Așa se ție de mine și ursitul meu,
Care mi-i dat de la Dumnezeu.” 

(cules de Simion Florea Marian, Botanica poporană română Vol.II)

În zorii unei zile de joi sau sâmbătă fata se duce la mătrăgună însoțită de prietenele ei. Pâinea, sarea și sticla cu tărie vor fi așezate la baza plantei, aproape de rădăcină. Fetele înconjoară de trei ori planta și chiuie. Fata închină pe rând cu prietenele ei, dar le spune pe numele celui pentru care se face vraja. La urmă, închină cu Mătrăguna și o stropește cu băutură. Fetele beau rachiu, chiuie și se drăgostesc. Planta este scoasă din pămînt și dusă acasă. În locul ei e lăsată pâinea și sarea. Pe drumul de întoarcere fetele se cinstesc, dansează, rostesc din cele spuse mai devreme. De le va vedea cineva, fetele își vor putea pierde mințile. 

La mătrăgună merg și bărbații tineri atunci când vor să fie iubiți, dar mai degrabă atunci când își doresc să fie remarcați și respectați în comunitatea din care fac parte.

Ei vor merge la mătrăgună tot înainte de răsărit, în zilele de frupt. În Bucovina, mătrăguna albă trebuie unsă cu vinul și dulceața aduse în dar și îmbrăcată în cămașa curată a tânărului. Bărbatul înconjoară planta, ținând în mână o ramură de fag, și rostește:

“Mătrăgună, 
Doamnă Bună! 
Eu te socotesc
Cu pîne și cu sare
Cu dulceț și vin
Și cu ce-i  mai bun în lume
Iar tu să mă faci
Mai puternic 
Și mai vrednic
Mai frumos
Și mai voios
De cum sunt acuma
Inaintea tuturora.” 

(cules de Simion Florea Marian, Botanica poporană română Vol.II)

Bărbatul sapă mătrăguna și lasă pâinea și sarea în locul ei. Ia cu el mătrăguna îmbrăcată în cămașă, o pune pe cap și așa se întoarce acasă fără ca cineva să-l observe. Acasă, mătrăguna este pusă într-un vas cu apă neîncepută, în care mai târziu se va scălda el. Mătrăguna este apoi așezată la icoană sau deasupra grinzii.

Mătrăguna pe joc

În Transilvania, mătrăguna de joc este resădită într-un vas în pivniță. 

Atunci când vrea să se asigure că o să petreacă mult și că o să fie chemată la joc, fata dăruiește Mătrăgunei sare, miere, pâine, un șirag de mărgele și șapte țevi de cucută umplute cu vin. Ofrandele sunt așezate lângă vasul cu mătrăgună.

Duminica, în timpul slujbei, fata rămasă singură acasă scoate mătrăguna din ascunzătoare și joacă în jurul ei, râde și chiuie la fel ca atunci când joacă și petrece.

Mătrăguna le era benefică și cârciumarilor care apelau adesea la ea, iar pentru aceasta trimiteau la mătrăgună o femeie care cunoștea ritualul. 

Femeia lua cu ea o mostră din vinul de la cârciumă, pâine, sare și un ban. Se ducea pregătită la mătrăgună și o înconjura cu toate aceste daruri de trei ori, apoi o culegea. Întoarsă cu mătrăguna, o ascundea sub butoiul cu vin, altele o puneau pe butoi, dar exista și practica de-a o arunca direct în vin. Cei care intrau în cârciumă nu mai ieșeau până nu terminau tot vinul și până nu-și goleau punga de bani. Uneori chiar cârciumarii o descântau și o puneau în vinul din butoaie. “Cârciumarii din zona Munílor Apuseni, consemna Gheorghe Pavelescu, obișnuiesc să pună în butea cu vin o bucată de mătrăgună(…), că atunci omul care bea nu mai pleacă până nu termină banii.” (Andrei Oișteanu, Narcotice în cultura romînă: Istorie, religie și literatură, p.27)

Mătrăguna pe boală

La mătrăgună se descântă pentru sănătatea celor bolnavi. E folosită împotriva amețelilor, durerilor de cap, sperieturii, a bântuielii, junghiurilor, pelagrei, bolnavul cu friguri este spălat cu apa în care s-a pus mătrăgună. Mătrăguna e folosită pentru vindecarea bășicilor, se aplică o frunză pe care a fost unsă grăsime de gâscă cu mătrăgună. Se fac fumegații cu mătrăgună contra vânturilor rele.

Bolnavul poate merge cu descântătoarea la mătrăgună, dar numai după ce planta a făcut boabe. Îi duce miere, apă într-o găleată, ață roșie, un ban de argint, un colac și o cămașă curată. Cămașa este pusă peste mătrăgună. Se descântă. Găleată cu apă este pusă în apropierea mătrăgunei. La sfârșit, după ce femeia a terminat de descântat, bolnavul se închină. Când se lasă seara descântătoarea face foc și se culcă amândoi lângă plantă. În zori, femeia se trezește și descântă înainte de răsăritul soarelui, apoi ia apă din găleata lăsată lângă mătrăgună și o toarnă peste bolnav, apoi îl unge cu miere și-l îmbracă în cămașa care a stat toată noaptea peste mătrăgună. La gât îi leagă ața roșie cu banul.

În cazurile grave și fără speranță, atunci când boala aproape că a învins, bolnavului i se face un ceai de mătrăgună, care fie îl va vindeca, fie îl va omorî. Imediat după ce bea ceaiul omul înnebunește, daca după trei zile nu se însănătoșește înseamnă că omul va muri.

“Mătrăgună, doamnă mare!
Eu te dăruiesc cu pâne și cu sare,
Iar tu lui N. leac să-i dăruiești
de durere cu dânsele să-l mântuiești” 

(cules de Simion Florea Marian, Botanica poporană română vol.II)

Tot mătrăguna se folosește și pentru a alunga ielele. 

În acest caz bolnavul se va duce la mătrăgună numai lunea sau miercurea, înainte de răsărit. Se va spăla pe față și va pregăti daruri – sare și pâine. Ajuns la ea își face cruce, pune darurile lângă rădăcină și spune:

“Sfântă buruiană, 
De Dumnezeu lăsată, 
de mine însemnată, 
te cinstesc cu pâine și cu sare, 
ca să mă lecuiesc, 
să mă dăruiești cu leac, cu veac.” 

(cules de Simion Florea Marian, Botanica poporană română Vol.II)

 

Mătrăgună pe urât și bolunzit

Mătrăguna are un caracter ambivalent, comportamentele persoanelor care intră în contact direct cu ea fiind hotărâtoare în acest sens. Pentru efectele benefice trebuie respectate prescripțiile din scenariile descrise mai sus – curățenia corporală, hainele curate și îngrijite, darurile, vorbele frumoase și gesturile blânde. Pentru eficacitatea nefastă însă condițiile se răstoarnă, fiind opusul prescripțiilor pentru farmecele de dragoste – babele vrăjitoare din Gorj se duc la ea murdare, îmbrăcate în haine vechi și ponosite. Ajunse acolo se dezbracă, spun vorbe urâte, își despletesc părul, fac mișcări ciudate cu mâinile și capul, își mișcă ochii în toate direcțiile, aleargă de bezmetice într-o parte. Nu i se mai adresează plantei cu Doamna Bună, Mătrăgună Doamnă Bună, ci direct cu Mătrăgună. 

Sapă mătrăguna tratată astfel îi iau rădăcina și o bagă în mâncarea sau băutura celui căruia vor să-i facă rău. Îi provoacă deliruri, nebuneală sau chiar moartea. De aici vine și vorba “Pare că ai mâncat mătrăgună”. 

 

Autor: Ilinca Micu

Ilustrație botanică: Bioma 

 

Bibliografie:

 1. Simion Florea Marian, Botanica poporană română Volumul II/ Ediție critică, introducere, repere biobibliografice, indice Botanica, indice capitole publicate antum/postum, text stabilit, indice informatori și bibliografie de Aura Brădățan, Editura Academiei Române, Suceava, 2010

2. Germina Comanici, Ramura verde în spiritualitatea populară, Editura Etnologică, București 2004

3. Andrei Oișteanu, Narcotice în cultura română: istorie, religie și literatură, ed. a 4-a rev., adăug. și il., Iași, Polirom, 2019

4. Vasile Voiculescu, Cartea satului, Toate leacurile la îndemână, Ed. III-a, Fundația Culturală Regală ”Principele Carol”, Insitutul de arte Grafice ”Luceafărul” S.A., București, 1938

5. https://gradinabotanica.umfst.ro/en/project/atropa-belladonna/