Descriere
Sânzienele înfloresc în miezul calendaristic al verii, într-un climax al luminii, când soarele petrece cel mai lung timp pe cer și totul se umple cu energia sa. Se spune că acum, în preajma solstițiului, toate plantele capătă puteri miraculoase. Pentru o clipă, timpul stă în loc, soarele se oprește pe cer, iar toate plantele stau o secundă din creșterea lor. Tot acum ies Sânzienele, zânele, se ține Drăgaica, iar vrăjitoarele își adună ierburile de leac. După aceasta, vara o cotește încet către iarnă și ziua către noapte.
Galium verum (sânziana) este o plantă erbacee, perenă, cu flori mărunte galben-aurii, care crește în fânețe, la marginea pădurilor, în zonele de câmpie și de munte pe porțiunile bătute de soare. Oamenii o numesc: sânziană-galbenă, sânziană, sâmziană-galbănă, sânziană de câmp, sânzioară; sânzuiană (Transilvania); sâmziană (Banat); drăgaică, sânjuoane (Țara Românească). De asemenea, tot în perioada solstițiului de vară se culege și se folosește în cadrul diverselor obiceiuri și sânziana-albă – Gallium mollugo, care uneori o înlocuiește pe cea galbenă (Galium verum). În unele locuri, sânzienelor li se zice și drăgaică sau floare de drăgaică. De sânziene se țin și alte plante, precum: asprișoara – Galium aparine; smântânica – Galium cruciatum; cucuta de pădure – Galium Schultesii. (Simion Florea Marian, Botanica poporană română)
Flori și zâne
Sânziene se numesc și zânele despre care se spune că umblă pe pământ sau plutesc prin aer în zilele din apropierea solstițiului de vară, cântă și dansează peste câmpuri și păduri. Ele pot fi bune sau rele, după caz, cu a lor putere reușind să-i îmbolnăvească pe cei ce nu le țin ziua. Ambele, atât florile, cât și zânele, se celebrează în aceeași zi, fiind imposibil să le separi unele de altele. În multe locuri, ziua de 24 iunie se numește și ziua de Drăgaică, iar acolo florile de sânziene se cheamă drăgaică sau flori de drăgaică.
Se spune că florile de sânziene înfloresc în noaptea de Sânziene, între 23 și 24 iunie, odată cu alte plante magice – cu iarba fiarelor și feriga, pe care puțini au avut norocul să le zărească.
Florile adunate în această noapte au o putere vindecătoare cu mult mai mare decât în oricare alt moment al anului, de aceea femeile ies să culeagă sânziene, usturoi, cicoare, cimbrișor, trifoi alb și sulfină, iar Sânzienele, Drăgaica, Ielele, Vântoasele sau Rusaliile le îndrumă pe cele ce le-au onorat și recunoscut puterile, indicându-le plantele bune de leac. (Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român)
În verile în care sânzienele înfloresc mai târziu se spune că legumele și semănăturile nu sunt așa de înaintate.
Sânzienele Drăganei
Drăgaica/Sânzienele este o sărbătoare feminină, destinată atragerii energiilor faste de către fete și femei. În această zi se joacă un dans ritual feminin, asemănător călușului, în care vătaful este o fată travestită – numită Drăgan, partenerul Drăganei. Îmbrățișările și sărutările dintre cei doi sunt gesturi obligatorii în cadrul acestui ritual. În cetele de Drăgaică, fata care o interpretează pe Drăgană este îmbrăcată ca o mireasă, iar pe cap poartă o cunună din sânziene. „În timpul ceremoniei nupțiale, zeița bagă bob spicelor de grâu și miros plantelor de leac, vindecă bolile și suferințele oamenilor, în special bolile copiilor, apără holdele de vijelii, grindină, ursește fetele de măritat.“ (Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român)
Cununa de Sânziene
Sânzienele aveau și o funcție profetică, la care oamenii apelau an de an în ziua de Sânziene sau în noaptea dinainte. Cei care doreau să afle ce le este sortit împleteau o cunună de sânziene, pe care o foloseau în diverse contexte. Obiceiul era larg răspândit în toate zonele țării și era practicat de toți membrii unei comunități – de fetele tinere, de femeile bătrâne, de bărbați sau copii. Fetele tinere erau însă cele care apelau cel mai des la cununa de sânziene, deoarece ele aveau nevoie să știe cât mai repede dacă și când se vor mărita sau dacă bărbatul ursit este unul frumos sau urât. În cel mai rău caz, puteau afla că vor muri în curând ori că vor rămâne nemăritate și singure.
Cununa se arunca deasupra casei – ea sărea sus, se ducea în jos sau rămânea prinsă în acoperiș; se prindea într-un țăruș; se punea la fântâni; se punea lângă vite sau cai; florile rămâneau proaspete sau se ofileau; în ele se prindeau fire de păr sau nu. Cununa care sare sus prevestește lucuri bune, măritiș sau viață lungă, iar cea care pică anunță moarte.
Fetele se scoală în ziua de sânziene/drăgaică și merg în fânețe să adune sânzienele înainte ca soarele să răsară, le aduc acasă și împletesc mai multe cununi, pe care apoi le aruncă pe acoperișul casei. Fata căreia îi sare cununița sus, aceea se va mărita, cea căreia îi rămâne cununa prinsă în acoperiș, aceea va avea viață lungă, iar fata căreia i-a picat cununa pe jos, aceea va muri în curând.
„Sânziană, floare-aleasă,
Fă-mă în curând mireasă
Și-arată-mi norocul meu,
Ce mi-i de la Dumnezeu,
Cum îi, ca să-l știu și eu.
Să aflu păr mâni demineață
Pe această cununiță
De-acel fel de dobitoc
De care-oi avea noroc,
S-aflu păr lung de bărbat,
Însurat ori ne-nsurat,
Ca din fața părului
Să cunosc și fața lui.“
(Bucovina, Simion Florea Marian, Botanica poporană română)
Fetele adună sânziene, le prind la brâu sau în păr, iar în timpul nopții îl visează pe viitorul lor soț. Altele își pun cununi de sânziene sub cap, ca să-și viseze ursitul.
Fetele pun o cunună pe casă, iar alături lasă un covrig și câteva bucățele de zahăr. A doua zi, zahărul și covrigul au dispărut, dar în cunună sunt prinse fire de păr de om. Se crede că Ursitoarele sunt cele care aduc părul și-l pun în cunună după ce, în timpul nopții, au smuls câteva fire din părul bărbatului sortit. Fata care nu găsește nici un fir de păr în cunună știe că nu se va mărita anul ce vine.
Uneori, cununa este lăsată pe un gard, aproape de drumul pe unde se întorc vitele acasă. Dacă de cunună se apropie o vacă tânără și o miroase, atunci se zice că bărbatul va fi tânăr și frumos, dacă o miroase o vacă bătrână, se crede că fetei îi este sortit un bărbat bătrân sau un văduv. Dacă nici o vacă nu se apropie, înseamnă că fata nu se va mărita prea curând.
Băieții din Polovragi (Gorj) colindau în noaptea de Sânziene (23 înspre 24 iunie) și lăsau în poarta fetelor dragi coronițe de sânziene. „Fata pândea ce fecior a pus coroana și, dacă îi era pe plac, o purta a doua zi la horă, aceasta constituind o primă dovadă a acceptării unei viitoare căsătorii.“ (Simion Florea Marian, Botanica poporană română)
În seara dinainte de Sânziene, copiii sau fetele tinere adună sânziene pentru fiecare de-al casei. Cununile făcute din flori sunt aruncate pe case de fiecare membru al familiei: dacă rămân acolo, este semn pentru cel care a aruncat că va trăi mult. Aceluia căruia nu i se oprește cununa pe acoperiș, acela va muri, căci i-a picat cununa, la fel și cel a căruia se usucă mai repede.
Alteori, cununa este lăsată pe acoperiș peste noapte sau înfiptă în țărușul gardului: a doua zi, în funcție de numărul de fire de păr de animal care se găsesc în cunună, se poate prezice dacă va fi sau nu un an bun pentru vite, pentru cai sau pentru animalul al cărui păr s-a găsit.
Sânziene contra relelor și moliilor
În Banat se poartă sânziene împotriva duhurilor necurate, iar în Bucovina femeile înconjoară fântânile cu o cunună de sânziene în mână, o lasă acolo pe margine până când cade singură în fântână, astfel apa se păstrează pură și nimic necurat nu o mai poate spurca. În Transilvania, sătenii pun cununile din sânziene la ușile caselor, pe cruci, între hotare, în holde. Femeile duc cununile de sânziene la biserică, apoi le poartă și ele, și bărbații la brâu sau la pălărie, așa încât toate relele să se țină departe de ei.
În noaptea de Sânziene, femeile se spală pe tot corpul, apoi se duc în pielea goală pe câmp să culeagă sânziene și alte buruieni care să le apere și să le vindece de boli în tot cursul anului. Se credea că, pentru sănătatea corpului, era bine să se tăvălească dezbrăcate prin aceste buruieni înrourate sau să se spele cu roua lor. Din plantele culese în această noapte, femeile tinere pregăteau niște fierturi aromate – „pentru a fi drăgăstoase“. De asemenea, femeile culegeau sânziene și alte flori, pe care le uscau „spre a le afuma și a bea cele ce nu fac copii“. (Simion Florea Marian, Botanica poporană română)
Florile de sânziene se folosesc de leac pentru multe boli: contra durerii de cap, durerii de mijloc, durerii în piept, a bubelor dulci ș.a.m.d. Sânzienele se macerează în rachiu pentru lovituri sau răni. Pentru durerile de mijloc se încing cu sânziene. Fiertura de sânziană albă „se bea pe inima goală,”iar florile și rădăcinile se pun direct pe piept când cineva are durere înăuntru. Pentru durerile de cap, descântătoarele pun sânziene galbene în scalda bolnavului. (Simion Florea Marian, Botanica poporană română”
În ziua de Drăgaică se face curățenie generală, femeile scot de prin dulapuri și lăzi toate hainele și țesăturile din lână și le întind la soare, apoi spre seară le așează din nou la locul lor, iar printre ele îndeasă mănunchiuri de sânziene pentru a ține moliile la distanță. Sânziana galbenă se pune în țoale, printre țesăturile de lână, covoare și cuverturi lucrate manual și tot ce este prețios și ar putea fi distrus de molii. Pentru a afla mai multe despre acest obicei, vizionează documentarul “Drăgaică, sulfină, naftalină”.
Autor: Ilinca Micu
Ilustrație botanică: Bioma
Bibliografie
1. Simion Florea Marian, Botanica poporană română Vol I-III, Ediție critică, introducere, repere
biobibliografice, indice Botanica, indice capitole publicate antum/postum, text stabilit, indice
informatori și bibliografie de Aura Brădățan, Editura Academiei Române, Suceava, 2010
2. Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Paideia, București, 2009