Descriere
Vâscul – Viscum album – este o specie semiparazită din familia Santalaceae care crește pe arbori și rămâne verde de-a lungul întregii ierni. Asemănător unui mic arbust sferic ce atinge o înălțime medie de 60 cm, vâscul este extrem de rezistent la frig și la lipsa luminii. Face rămurele noduroase și frunze de un verde-gălbui. Crește și se dezvoltă pe ramurile nucilor, merilor, perilor, răchitelor, fagilor, teilor și brazilor. Se prinde de copacul-gazdă și se hrănește din vasele sale lemnoase, extrăgându-și apa și mineralele din seva brută. Înflorește începând din luna mai până în martie.
Fructele sale sunt niște pomițe rotunde alb-lăptos, mici cât un bob de mazăre, care conțin semințe mici și lipicioase. Iarna mai ales, aceste fructe reprezintă hrana pentru multe păsări, mai ales din neamul sturzilor – sturzul de vâsc, mierla gulerată, sturzul cântător, sturzul viilor, mierla şi cocoşarul. (Societatea ornitologică română) Aceste păsări consumă fructele şi elimină sămânța intactă, ele fiind și principalul mijloc de diseminare. Semințele se fixează apoi pe scoarță, germinează și formează haustori, asemănători unor rădăcini ce cresc în interiorul părții vegetative a arborelui-gazdă, prin care apoi se hrănesc. (SOR) Ramurile parazitate de vâsc se dezvoltă mai puțin sau se usucă.
Vâscul agățat
În multe culturi, vâscul era considerat sacru – în Grecia, în Roma antică sau în Scandinavia. Reprezenta un simbol al fertilității, al nemuririi, era adunat în cadrul unei ceremonii speciale de către celți. James George Frazer își construiește studiul de istorie a religiei primitive plecând chiar de la vâsc și de la descifrarea legendei Crengii de aur: „Sunt convins că pot arăta că Creanga de aur era vâscul, și cred că legenda, în întregimea ei, poate fi pusă în legătură, pe de o parte, cu venerația druidică pentru vâsc și cu sacrificiile umane care însoțeau cultul druizilor și, pe de altă parte, cu legenda norvegiană a morții lui Balder (…)“(James George frazer, Creanga de aur)
În România, vâscul este răspândit în Transilvania (mai ales în Cluj, Bihor, Sălaj, Brașov, Mureș), Moldova (Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Vrancea, Vaslui), mai puțin în județele de deal din Muntenia și Oltenia. Se recoltează în perioada iernii, deoarece „pomițele sale sunt bune mai ales în postul mare“ (Simion Florea Marian, Botanica poporană română Vol III) și pentru că se distinge mai ușor din coroana arborilor.
Simion Florea Marian enumeră diverse afecțiuni în care era folosit vâscul, dar nu amintește nicio altă utilizare a vâscului în vreo altă împrejurare. Probabil că obiceiul atârnării crengii de vâsc în casă de Anul Nou a fost împrumutat și a pătruns mai recent în rândul obiceiurilor legate de sărbătorile de iarnă de la noi, mai ales ale acelora din preajma Anului Nou, de aceea nu-l regăsim amintit în studiile etnografice mai vechi. Cercetarea noastră despre vâsc este însă de-abia la început, pe parcurs vom adăuga informațiile adunate din cercetările noastre de teren sau din alte surse bibliografice.
Vâscul de leac
În studiile sale etnobotanice, Simion Florea Marian se referă numai la Viscum album, la vâscul de brad, de tei, de păr și de măr, nu și la Loranthus europaeus, vâscul de stejar, căruia îi cad frunzele. Vâscul de brad, cel de tei, dar și cel de păr e bun de oftică, nădușeală sau astm, durere de piept, tuse și gălbează, cârcei sau pentru boala cea rea (epilepsie). Li se dă oilor pentru a le scăpa de gălbează.
Pentru tuse și nădușeală – se fierb frunzele și pomițele sale la un loc sau cu vin, apoi această licoare se dă de băut.
Pentru oftică – se fierb frunzele și pomițele în apă curată, iar zeama obținută se bea „pe inima goală“.
Pentru dureri în piept – se fierb poamele și frunzele într-un vas cu apă, se pune zahăr și se bea.
Pentru durerile de mijloc – se fierbe vâscul cu totul în apă. Din el se face un fel de clei care se întinde pe-o pânză și se leagă la mijloc. „Legătura aceasta îi scoate durerea, răul, iar omul poate păși din nou.“ (Simion Florea Marian, Botanica poporană română Vol III)
Autor: Ilinca Micu
Ilustrație botanică: Bioma
Bibliografie
- James George frazer, Creanga de aur, Biblioteca pentru toți, Editura Minera, 1980
- Simion Florea Marian, Botanica poporană română Vol III, Ediție critică, introducere, repere biobibliografice, indice Botanica, indice capitole publicate antum/postum, text stabilit, indice informatori și bibliografie de Aura Brădățan, Editura Academiei Române, Suceava, 2010
- Marcel Ciobanu – https://www.sor.ro/pasarile-si-vascul-o-relatie-bazata-pe-interese-reciproce/