Pelin

Atunci când vor să-și exprime întristarea și suferința, oamenii își cântă starea de amărăciune comparând-o cu cu cea mai amară dintre plante:

“Pelin beu, pelin mănânc

Pe pelin sara mă culc.

Demineața când mă scol.

Cu amar pelin mă spăl.”

(Andrei Oișteanu, Narcotice în cultura română: istorie, religie și literatură, p.76)

Când ne referim la Pelin, ne referim la Artemisia Absinthium, plantă perenă, ierboasă, care crește mai ales pe terenuri necultivate. Florile sale sunt galbene și puternic mirositoare. Pelinul este însă de mai multe feluri, după cum o spune și Simion Florea Marian în studiile sale etnobotanice: există Pelinul-nebun (Artemisia vulgaris), Pelinul de mături sau pelinul-de-purici (Artemisia scoparia), Lemnul-Domnului (Artemisia brotanum), Pelinița (Artemisia pontica). Toate aceste plante sunt denumite popular, foarte frecvent, doar – Pelin, la fel cum se obișnuiește și în cazul altor plante folosite în rituri magice, precum Drăgaica sau Mătrăguna, despre care am scris în monografiile respective. Atât în cercetările de teren pe care le-am făcut pentru proiectul Antropoflora, cât și în cărțile la care ne referim aici, am putut observa că oamenii folosesc adesea o singură denumire (denumire populară) chiar și pentru specii diferite de plante, dar pe care le utilizează în același mod în cadrul ritualurilor. Acest împrumut sau transfer se petrece în momentul în care o anume plantă nu se găsește în flora spontană a unei zone, atunci oamenii se adaptează și o înlocuiesc cu o alta, asemănătoare din punctul lor de vedere. De exemplu – Melilotus officinalis (Sulfină) în loc de Galium verum (Sânziene).

Pelinul de Rusalii – Duminica Mare

1. Pelinul contra Rusaliilor

În unele părți Rusaliile sunt șapte fete curate și nemăritate transformate de Dumnezeu în zâne, iar în altele se spune că sunt niște babe urâte, trei sau șapte la număr, încrețite și gârbovite de bătrânețe. Rusaliile se aseamănă cu ielele, zboară prin văzduhuri, cântă și joacă pe la fântâni și pe la încrucișări de drumuri, dar numai în această perioadă a anului. Ființele acestea, considerate de unii demonice, pot fi răzbunătoare în anumite condiții. Nu sunt rele, dar devin neiertătoare atunci când le încurcă cineva jocul, când sunt deranjate în timpul mesei, ori când se lucrează de ziua lor. Atunci ele scot ochii, muțesc, asurzesc, le iau mințile sau îi schilodesc pe cei ce nu le respectă zilele. (Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român) De aceea, în această perioadă este recomandat să nu se lucreze. Când se supără, îi pedepsesc pe oameni, îi ridică în sus și le dau drumul de acolo, le rup oasele, le provoacă dureri de membre iar cei loviți de Rusalii nu-și vor mai reveni probabil niciodată. 

Deoarece amăreala pelinului le displace Rusaliilor și le ține la distanță, oamenii trebuie să aibă în permanență pelin la ei în această perioada. Se pune pelin în casă, la uși, la ferestre, la icoane pentru a proteja casa de Rusalii. Nu trebuie să se lucreze nimic, nici în casă, nici împrejurul casei, nici la câmp. Oamenii nu au voie să se suie în pomi, dar când e musai să o facă, omul trebuie să-și lege pelin la brâu.

Cei nevoiți să lucreze trebuie și ei să-și pună obligatoriu pelin la brâu, iar pelinul și usturoiul sunt adesea folosite în tandem. Altfel, cine lucrează în această zi riscă să-și piardă viața.

Oamenii obișnuiesc să se culcă cu pelin sub cap, iar a doua zi și-l pun la brâu. Se spune că pelinul cules în ziua de  Rusalii poate fi uscat și se afumă atunci când se bănuiește că cineva a fost luat de Rusalii. În Suceava fetele pun pelin și în vin. Și în Iași există datina ca înainte de culcare să se pună pelin sub cap, iar copiilor li se pun smocuri de pelin la brâu.

“Dorm în pelin toată noaptea, căci cred că sunt feriți de rele, căci rusaliilor mirosul de pelin nu le place și așa fug.” (Simeon Florea Marian, Botanica poporană română Vol.II)  

Buruienile culese în perioada Rusaliilor sunt de leac, culegerea lor fiind una din singurele activități permise în această zi. Chiar dacă nu lucrează, femeile se duc pe câmp înainte de răsăritul soarelui pentru a culege plantele de leac. Se duc aranjate, se spală și se îmbracă în hainele cele mai bune. Femeile culeg pelinul înainte de a se crăpa de ziuă și și-l prind la brâu, ca să nu se îmbolnăvească peste an, îl poartă în sân, îl pun la uși, la ferestre, la coșare, juguri și la vite. Tot azi se pune pelin în vin. În unele sate, femeile se adună, se așează pe iarbă și beau vin amestecat cu pelin de-abia cules, astfel se asigură că vor rămîne sănătoase.(Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român) 

2. Pelinul contra Vântoaselor, Frumoaselor și Frumușelelor

Tot în Duminica Mare, de Rusalii, își fac simțită prezența și alte ființe, numite în unele zone din Bucovina – Vântoasele, Frumoasele sau Frumușelele. Ele sunt niște fete foarte frumoase, însă foarte rele la inimă. Vântoasele apar sâmbătă seara, vin să petreacă pe aici și rămân până luni după-amiază, apoi se duc mai departe să petreacă și prin alte părți. Ele sunt răzbunătoare și îi pedepsesc pe cei ce nu le onorează și nu le țin sărbătoarea. Se spune că pe aceia îi iau cu ele. Vîntoasele iau cu ele și pe copiii cei mai mici, iau mana de la vaci și strică vitele. 

Pentru a preveni toate aceste nenorociri, femeile din Bucovina se pregătesc de cu sâmbătă seara, dinaintea Duminicii mari, când se apucă să strângă cât mai mult pelin și odolean (Valeriană). Cu plantele astea se pot feri ele, își protejează copiii, bărbații și vacile mulgătoare de aceste ființe rele. Femeile iau ramurile de pelin, își pun pelin în sân, iar restul firelor îl leagă copiilor la cămașă. Aceasta se face atât înaintea venirii Vântoaselor, cât și înainte ca ele să plece. Vacile mulgătoare sunt unse pe tot corpul cu pelin și odolean. Astfel, vântoasele rămân departe de oameni și de animalele lor, se învârtesc deasupra și spun:

“Dacă  n-ar fi pelin și odolean, noi multe am face în lumea aceasta, dar din pricina acestor două ierburi” (Simeon Florea Marian, Botanica poporană română Vol.II)

3. Pelinul în ritualul Călușului

Cu două săptămâni înainte de Rusalii se formează ceata călușarilor, care va activa până la Rusalii, în duminica celei de-a șaptea săptămâni de la Paști. Atunci când se face legământul între ei sau legătura steagului se ia o creangă de alun, se leagă un batic și trei fire de usturoi, dar uneori se leagă și câte un fir de pelin. Până nu se termină călușul, călușarii nu se duc la casele lor, mănâncă împreună, dorm împreună și poartă la brâu usturoi și pelin. Pelinul este folosit direct de călușari, în scopul propriei lor protecții, dar ei îl oferă și altora pentru a-i feri de rele, de boli, de puterile malefice ale rusaliilor, ielelor. “Ei toacă în gură fără încetare pelin”, spun informatorii populari.  (Andrei Oișteanu, Narcotice în cultura română: istorie, religie și literatură, p.76)

Se spunea că jocul Călușului are puteri vindecătoare. Ritualul de vindecare pe care îl parcurg călușarii este extrem de complex, iar scenariul urmărit poate varia de la o zonă la alta a țării, însă, indiferent de aceasta, în practicile lor ritual-terapeutice pelinul este aproape nelipsit. 

Călușarii însoțiți de lăutari se duc la casa celui bolnav și îl culcă în mijlocul curții. Când aude muzica, bolnavul începe să miște din mâini și picioare ca și cum ar dansa. Călușarii cântă de căluș, joacă în jurul bolnavului și sar pest el. “Comportamentul extatic și transa călușarilor sau a bolnavilor pe care aceștia îi tămăduiesc sunt binecunoscute.” (Andrei Oișteanu, Narcotice în cultura română: istorie, religie și literatură.) Ei folosesc o oală cu apă care la un moment dat, pe parcursul ritualului, este spartă. Apa îi atinge pe călușari și pe bolnav. Bolnavul se ridica vindecat, iar călușarii stropiți cad la pămînt. Pentru a-și reveni, cei căzuți sunt frecați la tâmple cu pelin și usturoi de la steag. Alteori, lângă oala cu apă se pune și o strachină cu apă, usturoi, pelin și sare. În timp ce călușarii stau înșirați, vătaful îl freacă la tâmple pe cel bolnav. După ce măsoară o anume distanță, vătaful aruncă strachina și o sparge. Apoi este spartă oala cu apă. (Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român) 

Oamenii cereau pelin sau usturoi de la călușari și se frecau cu el pe frunte, să nu fie luați de căluș.

“Pelin beau, pelin mănînc,

Seara pe pelin mă culc,

Dimineața cînd mă scol

Cu pelin pe ochi mă spăl.

Mă spăl să mă răcoresc

Și mai rău mă amărăsc.”(Simeon Florea Marian, Botanica poporană română Vol.II)

De Rusalii este și sărbătoarea puricilor. 

Femeile pun acum crenguțe de pelin printre așternuturi pentru a goni puricii, căci puricii nu suportă mirosul puternic al plantei. Oamenii se și culcă pe așternuturile cu pelin pentru a rămîne tot anul sănătoși și pentru ca toate să le meargă bine.

Vara, atunci când se înmulțesc puricii, femeile din Tecuci obișnuiesc să spele cămeșile cu un amestec de leșie în care a fost fiert pelin (balele-necuratului). Sunt scuturate toate cele din casă și se mătură cu mături de pelin, se pune pelin prin paturi, dar și prin alte locuri ale casei, acolo pe unde s-au înmulțit puricii. Dacă este duminică sau vreo altă zi de sărbătoare, în timp ce presară pelin prin casele lor, femeile îi alungă pe purici zicându-le: 

“Voi flăcăilor!

Pentru că mîni 

Îi zi de sărbătoare

Iată c-aici

V-am adus o floare

Să vă gătesc

Să vă grijesc,

Să vă pun

 pe trup

Și-n sân

Să vă pun  pelin.

Deci porniți la drum

Și plecați departe. […]”  (Simeon Florea Marian, Botanica poporană română Vol.II)

În Muntenia femeile prepară untedlemn cu pelin împotriva păduchilor de lemn și ploșnițelor.

Pelinul de Cârcovii Mărinii

Marina este sfânta care l-a prins pe dracul și l-a bătut până l-a umplut de sânge, lăsându-l aproape mort. Marina îi pedepsește aspru pe cei care nu-i țin ziua, iar pe cine lovește în această zi, nu se mai scoală. În unele locuri este ziua în care femeile își pot bate bărbatul – dacă îl bat în această zi se spune că-l vor bate tot anul.  Marina se ține pentru sănătatea femeilor și a fetelor, pentru ușurarea nașterilor, o țin în mod special femeile însărcinate. Sărbătoarea provine din timpuri îndepărtate, putându-se intui prezența unor zeități feminine ce aparțineau, probabil, unei societăți matriarhale. Este un moment de reechilibrare între forțele (fizice) feminine și masculine. (Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român)

De Marina se dau de pomană mături de pelin proaspăt cules, ouă și un pui de găină, mere dulci și colaci. Pelinul cules de femei și făcut mături în această zi va putea fi folosit în descântece și este bun împotriva multor boli. Unele  femei își dau una alteia câte o legătură de pelin și câte o găină zicând că s-au prins surate, acelea își pot trimit una alteia și câte o mătură de pelin. Pe unde se mătură cu măturile de pelin pier puricii. (Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român)

Din pelinul cules de Mărină se face apă bună pentru obraz.

În Bucovina se obișnuiește măturatul cu mături din pelin. Femeile fac mături din pelin și-și mătură apoi în mod constant casele cu ele, crezând că nimic rău nu se va mai apropia de casa lor, iar toate relele se vor duce afară.

Pelinul contra Halelor

Româncele din Banat spun că pelinul apără și contra halelor, ființe rele care iau laptele oilor și le îmbolnăvesc.

Pe 21 aprilie, după ce oile mulgătoare au fost alese și trimise la stână, femeile se apucă să pregătească untura de oi, pe care o trimit apoi de grabă păcurarilor. Trebuie să le ajungă înainte de apusul soarelui, deoarece atunci se dezlănțuie halele, fermecătoarele, cele care fură laptele oilor neunse.

Se ia grăsimea din jurul inimii unui porc negru tăiat de Sf.Ignat, înainte de cântatul cocoșului. Se sărează untura netopită, se rotește cu marginile înăuntru, se leagă cruciș și se pune la afumat. Untura aceasta se amestecă cu tămâie și cu plantele, uscate și mărunțite, culese înainte de Todorusale (ziua 25 între Paști și Rusalii). Plantele folosite sunt – Pelin, scai, leuștean, ai, arieu, boz, salcie. Femeile pregătesc această untură pe o scândură curată, o învelesc într-o bucată de pânză și o trimit păcurarilor. Această untură îndepărtează halele și toate relele de la turmă și sporește laptele oilor. (Simeon Florea Marian, Botanica poporană română Vol. II)

Vinul de pelin

Pelinul te poate face “bun” sau “nebun”, dup[ cum îl consumi:

“Să trăiască vinul

Vinul și pelinul

Cât e el de bun 

Te face nebun.” (Andrei Oișteanu, Narcotice în cultura română: istorie, religie și literatur. p77. Citat din Vasile Alecsandri))

De Armindeni, la 1 mai, oamenii din Moldova obișnuiau să  bea vin-pelin pentru 

a-și întări ficatul. 

Pelinul pus în rachiu sau vin se bea dimineața înainte de mâncare, face poftă de mâncare și e bun pentru stomac. (Simeon Florea Marian, Botanica poporană română Vol. II)

Vinul de pelin se obținea prin adăugarea pelinului în vasele cu vin, numit apoi vin pelin sau pelin ori pelinaș, și acesta la fel de amar precum rachiul sau alte tării în care a fost pus pelin. Unii cârciumari obișnuiau să macereze anumite plante cu efecte “psihotrope”, precum pelinul, în băuturile alcoolic. (Andrei Oișteanu, Narcotice în cultura română: istorie, religie și literatură)

Pelinul de boală

Pelinul pentru cel perit

Cel-perit (denumirea populară a sifilisului) se numește în Bucovina boala în care apar niște umflături pe nas – în loc să se spargă și să se vindece, acestea nu mai trec. Celor care fac această boală, le pică nasul și rămîn pentru totdeauna mutilați. Pentru aceasta femeile descântătoare folosesc pelinul. Pentru cel perit se descântă întotdeauna într-o zi de sec, luni, miercuri sau vineri, c-o rămurea de pelin, denumit și pelin-alb, pelin-bun, piloniu (la românii din Macedonia) sau pelir (la românii din Istria). Se descântă de nouă ori consecutiv, până când răsare soarele. La fiecare descântare femeia îl pălește pe cel-perit cu ramura de pelin.

Tot în Bucovina, o altă femeie descântă cu o rămurică de pelin-bun pusă într-o ulcică cu smântână dulce de vacă, spunând următoarele:

“Sfântă Maică mare

Ochii aruncând

Peste umeri și văzând

Un lup mare alergând

Eu l-am întrebat

Și i-am cuvântat

– Unde te duci tu, lup mare,

Așa apătoșind,

Așa harapchind,

Așa bubușluind,

Așa durând,

Așa usturând,

Așa cococând,

Așa cu gând

Rău având?

Lupul îmi răspunse

Și din gură-mi zise:

Eu la N. mă duc

Cel-perit să-i duc!

-Tu la N. n-ai ce căta,

Că de tine eu de-oi da

Cu cuțitul te-oi tăia

Cu pelin te-oi împelina

Și N. va rămânea

Curat

Și luminat

Cum Dumnezău l-a lăsat,

Cum Maica Domnului l-a dat,

Ca soarele-n sănin

În veci, amin! “(Simeon Florea Marian, Botanica poporană română Vol. II)

După ce a descântat de trei ori consecutiv, dând cu ramura de pelin de mai multe ori în cruciș prin ulcică, unge cu smântâna descântată pe cel-perit. Făcând aceasta mai multe zile la rând, se spune că cel-perit se vindecă.

Pelinul pentru albeață

Descântătoarea îl duce pe bolnav într-o zi de sec, luni, miercuri sau vineri, pe nespălate, în zorii unei zile fără nori, la un pârâu cu apă limpede. Ia un fir de pelin și trece cu el peste apă în direcția cursului, rostind:

“Cum se spală lemnele

Și toate pietrele

Și apa rămîne tot curată

Limpede și frumoasă,

Așa să rămîie ochiul lui N.

Curat

Și luminat.” (Simeon Florea Marian, Botanica poporană română Vol. II)

Se întrerupe din spus și dă cu firul de pelin în jurul ochiului bolnav, apoi continuă să descânte. După ce termină de spus, ia un alt fir de pelin și repetă din nou descântecul, apoi ia un al treilea fir de pelin și descântă pentru ultima dată. La sfârșit scuipă în ochiul cel bolnav.

Pelinul pentru izbitură

Descântătoarea ia apă neîncepută și o descântă cu o ramură de pelin zicând:

“Tu pelinule,

Pelinule,

Letinule!

Cum înfig cuțitu-n tine

Așa să înfigi tu-n capul lui N.

Să-i oprești junghiurile,

Să-i oprești lacrimile, […]”

(Simeon Florea Marian, Botanica poporană română Vol. II)

Apoi îl dă pe cel bolnav cu apa astfel descântată.

Pelinul pentru friguri

Zeama din frunze și flori de pelin se bea contra frigurilor, viermilor, dar o beau și femeile cărora “li s-au oprit rândurile” (intrate la menopauză)  Dacă suferă cineva de friguri se iau câte nouă fire de pelin mărunțite bine și se pun în tărie. 

Tot pentru friguri se bea tărie cu pelin, iar frigurile te lasă imediat. Alții spun că fierb pelin în cafeaua neagră, o strecoară și o beau. 

Frigurile trec imediat dacă dimineața se ia câte o linguriță din zeamă de pelin – florile și frunzele verzi de pelin se pisează, se strecoară printr-o pânză. Tot dimineața pe nemâncate se bea și zeama de la pelinul fiert pentru gălbănare  și contra durerilor de cap. (Simeon Florea Marian, Botanica poporană română Vol. II)

Autor: Ilinca Micu

Ilustrație botanică: Bioma 

Bibliografie

1. Simeon Florea Marian, Botanica poporană română Vol I-III, Ediție critică, introducere, repere biobibliografice, indice Botanica, indice capitole publicate antum/postum, text stabilit, indice informatori și bibliografie de Aura Brădățan, Editura Academiei Române, Suceava, 2010
2. Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, vol. I-III, ediție îngrijită și introfucere de Iordan Datcu, Editura Fundației Culturale Române, București 1994
3. Andrei Oișteanu, Narcotice în cultura română: istorie, religie și literatură, ed. a 4-a rev., adăug. și il., Iași, Polirom, 2019
4. Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Paideia, București, 2009